În cadrul Programului ESPON 2013 a fost publicat anunţul preliminar privind viitoarele apeluri pentru propuneri de proiecte ESPON. Astfel, pe data de 3 mai 2010, vor fi lansate noi oportunităţi de finanţare a cercetării teritoriului în cadrul următoarelor priorităţi:
§ Prioritatea 1 - Cercetare aplicată in domeniul dezvoltării teritoriale, competitivităţii şi coeziunii teritoriale pentru următoarele 2 tematici:
- Mările Europei (European seas in territorial development);
- Indicatori şi perspective pentru serviciile de interes general (Indicators and perspectives for services of general interest in territorial cohesion and development).
§ Prioritatea 2 - Analize focalizate spaţial, realizate la cererea utilizatorilor/Etapa 2 (tematicile vor fi anunţate în momentul lansării apelului);
§ Prioritatea 4 - Valorificarea rezultatelor cercetărilor, consolidarea spiritului de proprietate asupra rezultatelor, creşterea participării la procesul de luare a deciziei (pot participa doar Punctele de Contact ESPON desemnate de statele participante la program).
Anunţul preliminar are rolul de a informa potenţialii beneficiari cu privire la viitoarele apeluri, astfel încât să poată fi demarate din timp activităţile de conturare a ideilor de proiecte/expresii de interes şi de căutare a partenerilor de proiect. În perioada cuprinsă între data publicării anunţului preliminar si data de transmitere a propunerii de proiect, sunt eligibile cheltuielile efectuate pentru pregătirea proiectelor. Astfel, dacă propunerea de proiect este selectată, cheltuielile de pregătire a proiectului pentru care a fost încheiat un contract de finanţare, pot fi rambursate din bugetul programului (cu condiţia să fie prevăzute în propunerea de proiect).
Va transmitem în documentul ataşat şi alte informaţii de interes care sa vină în sprijinul dvs., pentru valorificarea acestor oportunităţi de finanţare a proiectelor de cercetare a teritoriului (surse de identificare a partenerilor, evenimente organizate pentru pregătirea participării la proiecte, etc.).
Ne exprimăm speranţa că oportunităţile de cercetare oferite prin Programul ESPON 2013, vor fi valorificate de un număr cât mai mare de instituţii din România iar informaţiile transmise vor sprijini participarea cu succes la viitoarele apeluri ESPON.
Echipa de implementare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului vă stă la dispoziţie pentru alte informaţii suplimentare.
Vă dorim mult succes!